joi, 28 decembrie 2017

Tort cu piersici Sun Food si mousse de iaurt

Un desert răcoros, mai precis un tort cu piersici si mousse de iaurt amestecat cu zmeură, este propunerea mea pentru noaptea dintre ani.
Ce ziceți de această combinație ?Eu personal o ador.
Acesta este tortul cu care voi întîmpina noul an și pe care abia aștept sa îl refac.
Am la îndemână piersici de la Sun Food și toate cele necesare pentru a pregăti acest delicios desert.
Cred ca voi schimba doar culoarea cifrelor ca să fie mai stridente, dar în rest, rămâne tortul neschimbat, deoarece îl consider perfect.
Faceți și voi o vizită pe site-ul www.sunfood.ro, sau pe pagina lor de Facebook și acolo găsiți o varietate mare de conserve ca să vă pregătiți bucate alese.
Sărbători fericite tuturor și La Mulți Ani!
An Nou fericit tuturor!

Ingrediente:
-1 cutie de piersici Sun Food
*Mousse de iaurt şi zmeură: 
-600 gr. iaurt gras
-100 gr. zahăr
-300 gr. frișcă
-250 gr. zmeură
-100 gr. zahăr
-3 linguri zeamă de lămâie
-3 plicuri de gelatină
*Foaia de pandișpan:
-3 ouă
-60 ml.ulei
-120 gr. zahăr
-120 gr. făină
-1 praf de copt
-1 linguriță oțet
-1 linguriță esență de vanilie
*Jeleul de zmeură:
-1 plic de tort jelle
-150 ml. sirop de zmeură
-50 gr. zahăr
*Notă: Dacă nu aveți sirop de zmeură, atunci puteți sa folosiți un tort jelle de culoare roșie.
*Pentru decor:
-cifre din pastă de zahăr( de la 1 la 12)
-colorant lichid auriu
*Mai avem nevoie de:
-nucă de cocos
-bombonele fulgi de nea

Mod de preparare:
*Pregătim blatul de pandișpan; 
1 Separam ouăle.
2.Gălbenușurile le punem într-un vas și le mixăm cu uleiul ca și la maioneză.
3.Batem albușurile spumă şi adăugăm zahărul.
4.Adăugăm la albușuri gălbenușurile,  praful de copt stins cu oțet, făina, esența de vanilie și amestecăm bine cu un tel.
5.Turnăm compoziția intr-o tava pătrată de 20/20 cm și o dăm la cuptor, la foc mediu pentru 45 de minute.
6.Când timpul de coacere a trecut, scoatem tava si lăsăm blatul de pandișpan să se răcească.

*Pregătim umplutura;
1.Desfacem conserva de piersici Sun Food și o scurgem bine de zeamă.Piersicile le punem deoparte.
2.În siropul din conservă punem gelatina la hidratat si o lăsăm să stea cam 10 minute.
3.Între timp, pasăm jumătate din cantitatea de zmeură, o amestecăm cu 100 gr. zahăr, zeama de lămâie si turnăm totul într-o crăticioară pe care o dăm la foc iute.
4.Lăsăm să fiarbă cam 3 minute, după care, luăm de pe foc și punem în ea gelatina. Amestecăm lejer până gelatina se dizolvă complet.
5.Iaurtul îl amestecăm cu zahărul până se topește.
6.Adăugăm la iaurt frișca bătută spumă și omogenizăm bine.

7.În final, adăugăm zmeura cu gelatină.Amestecăm din nou lejer cu o lingură de lemn până totul obținem o compoziție omogenă.

*Începem să asamblam tortul;
1.Pregătim o formă de silicon, de care aveți....a mea a fost pătrată cu dimensiunile de 20/20 cm.
2 Turnăm pe fundul tăvii jumătate din mousse-ul de iaurt.
3 Dăm la rece pentru 10-15 minute.
4.Scoatem de la rece și punem în strat jumătățile de piersici Sun Food.

5.Turnăm deasupra restul de mousse, așezăm foaia de pandișpan, presăm lejer cu degetele, apoi dăm la rece pentru cel putin 3 ore.
6.După acest timp, scoatem tortul de la rece si îl răsturnăm pe un platou.
7 Punem siropul de zmeură împreună cu zahărul si plicul de tort jelle într-o craticioară și o dăm la foc iute cam 2 minute până clocotește de câteva ori.
8.Cu o lingură punem jeleul deasupra tortului de la mijloc către margini.
9.Îmbrăcăm lateralele în nucă de cocos.
NOTA:Pana aici, tortul arata asa, ca si in poza.Daca doriti sa ii dati o nota de sarbatoare cum ar fi cea de Craciun, atunci continuati si cu pasii urmatori.

10.Pensulăm toată suprafața tortului cu colorant auriu, apoi îl decorăm cu cifrele din pastă de zahăr în formă de ceas.
11 Decorăm cu bombonele fulgi de nea si apoi dăm tortul la rece până in momentul servirii.
Poftă mare vă doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...